Totul despre ciclonul de la Marea Neagră
În cărțile de meteorologie ciclonul este definit ca fiind un centru de presiune atmosferică scăzută, în care circulația aerului se face în jurul centrului în sensul invers acelor de ceasornic, în emisfera nordică.
Ciclonul format deasupra Mării Negre a ajuns prima oară marți în zona României, și-a schimbat două zile direcția și a revenit apoi, urmând să mai rămână în zonele estice și sud-estice ale țării până duminică. Potrivit meteorologilor, acest ciclon nu reprezintă un fenomen excepțional fiindcă cicloni se formează des în zona țării noastre, dar nu sunt nici pe departe atât de severi precum cei din zonele tropicale. Ciclonul de față, care s-a format în Marea Neagră a venit pe o influență dinspre nord, a existat contrast termic (aer rece din nord, suprafața mării era mai caldă) și a existat și umiditatea pe care Marea Neagră o furnizează.
Ciclonul va rămâne în orele următoare deasupra bazinului vestic al Mării Negre, practic în imediata apropiere a Litoralului românesc și va continua să ne influențeze. Ciclonul este deja de trei zile în zonă: ploile intense de marți s-au datorat acestui ciclon care a ajuns în bazinul vestic al Mării Negre venind din Marea Mediterană, apoi s-a îndepărtat puțin de țara noastră, astfel că miercuri și joi au fost mai puține ploi, iar din noaptea de joi s-a reîntors către România, în loc să se ducă spre Georgia, a explicat pentru HotNews.ro, Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională la ANM.
Noțiunea de ciclon îi duce pe oameni cu gândul la ciclonii tropicali
”Nu este deloc un eveniment excepțional. Ciclonii latitudinilor temperate sunt diferiți de ciclonii tropicali. Poate că de aceea noțiunea de ciclon îi duce pe oameni cu gândul la ciclonii tropicali, la taifun la uragan. La latitudinile temperate acționează doar acești cicloni extratropicali care sunt frecvenți în toate anotimpurile. De exemplu și viscolul se produce când avem un cuplaj dintre un anticiclon din zona Rusiei care aduce masa de aer rece și un ciclon care vine din Mediterana și aduce aerul încărcat de umezeală”, spune Gabriela Băncilă.
”Această persistență va dura până în noaptea de sâmbătă spre duminică și în tot acest interval vor fi perioade în care va ploua cu o intensitate mai mare, altele în care va apărea și soarele și altele cu ploi ușoare, dar influențele lui se vor resimți 24-36 de ore de acum încolo”, mai adaugă specialistul.
A fost forțat să revină în România!
Deosebit la acest ciclon este faptul că, în loc să meargă în mersul firesc spre est, el a fost forțat să se reîntoarcă spre România și are o durată destul de mare.
Unde vor fi manifestările cele mai severe? ”Ochiul lui, centrul lui, este poziționat în momentul de față pe Litoral și vă puteți imagina cum se învârt niște sisteme noroase în jurul unei axe centrale. Asta înseamnă că mai ales zona de periferie, cea care formează arcul de cerc, acolo va fi cea mai mare intensitate a ploii. În momentul când centrul nucleului se va depărta de unde se află el acum, atunci și sistemele noroase se vor duce după el și vor fi afectate și județele Constanța și Tulcea. Dacă este să privim ce se va întâmpla până duminică, atunci când se va îndepărta cel mai mult, poate că cele mai afectate vor fi zonele din Bărăgan. Dobrogea și zona continentală a Litoralul vor fi poate afectate spre sfârșit, când ciclonul va pleca”, spune Gabriela Băncilă.
Ciclonul nu mai are viață lungă
Pe de altă parte, directorul ANM, Elena Mateescu, spune că ciclonul din Marea Neagră care a înscris România sub zodia furtunilor nu mai are viaţă lungă. Și că vom sări de la o extremă la alta: adică de la ploi şi temperaturi scăzute la caniculă. „Avertizările meteorologice au fost actualizate şi prelungite astăzi, până mâine seară la ora 23, prin cele două mesaje, respectiv primul, codul portocaliu pentru cele 12 judeţe din partea de sud-est şi est a ţării, la care se adaugă şi judeţele din sud-vest, mai ales Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea. Până în această seară la ora 23, în aceste zone, din nou, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată.
Vorbim de cantităţi de precipitaţii care pot înregistra valori de 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp. Excepţie face extremitatea de vest și nord-vest a țării, unde și în aceste zone vorbim de cantități de apă de 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50l/mp”, a afirmat directorul ANM la postul Antena 3.
„De la ora 23 și până mâine seara la ora 23, vorbim de județele: Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea și zona de munte a județului Buzău, zone unde va ploua abundent, se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp, izolat 60 l/mp, iar în restul țării, vorbim mai ales de Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, nodul Olteniei, local în Muntenia și zona Carpaților Meridionali și Orientali, valorile cantităților de apă se vor situa și chiar vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Mai este posibil să mai înregistrăm și în Dobrogea, precum și în celalalte județe din Moldova, precum și în estul și nord-estul Munteniei, la nivel local valori care să caracterizeze ploi abundente, adică peste 40-50l/mp”, a continuat Elena Mateescu.
Vom experimenta canicula
Oficialul ANM a completat că vom sări de la extremă la alta: adică săptămâna viitoare vom experimenta canicula. „De marţi vom consemna şi valori de temperaturi în creştere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest la început marţi şi miercuri, de 35-36 de grade Celsius, iar ulterior joi şi vineri, cu extindere a valorilor de temperaturi în creştere şi în zonele sudice şi sud-estice, inclusiv în Capitală, 34-35 de grade Celsius.
Da, săptămâna viitoare vorbim de caniculă, pentru că pragul unei zile de caniculă în ţara noastră înseamnă 35 de grade Celsius şi coroborat cu această umiditate din aer destul de ridicată, este posibil să consemnăm şi un disconsfort termic accentuat şi cu siguranţă vom veni cu informaţii din acest punct vedere pentru săptămâna viitoare”, a mai declarat directorul ANM pentru sursa amintită.