Compania chineză Broad Group a ridicat un bloc de 10 etaje în 29 de ore
O companie chineză, Broad Group, a reușit să ridice un bloc de 10 etaje în mai puțin de 29 de ore folosind o metodă de construcție modulară, scrie Global Construction Review. La sfârșit, blocul din orașul Changsha era finisat complet, având montate instalațiile electrice și sistemele de țevi.
Compania, ce produce sisteme de aer condiționat, de încălzire și unități prefabricate a încheiat lucrarea în 28 de ore și 45 de minute, cu ajutorul a trei macarale și a unei echipe numeroase pe șantier.
Sistemul Living Buiding folosit este menit să fie ușor de transportat și instalat, modulele având instalațiile necesare preinstalate și având nevoie doar să fie prinse una de alta la fața locului.
Broad Group susține că elementele structurale sunt de 10 ori mai ușoare și de 100 de ori mai rezistente decât cele convenționale și rezistă la cutremure și taifunuri.
Compania a ridicat mai multe clădiri de diferite înălțimi în acest fel, inclusiv una de 57 de etaje construită în doar 19 zile, în 2015.
Rămâne de văzut care va fi rezistența clădirilor companiei chineze, deși prima a fost ridicată acum 6 ani și rezistă. Cel puțin la prima vedere, clădirile din elemente prefabricate rezistă â, în general, la fel de bine ca și cele ridicate în modul tradițional.