Transportul aerian de pasageri din România a scăzut, în primul trimestru din 2021, cu 76,2%
Transportul aerian de pasageri a scăzut, în primul trimestru din 2021, cu 76,2%, de la 3.851.100 pasageri la 916.500, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti, cu 328.100 pasageri îmbarcaţi şi 293.400 pasageri debarcaţi, Avram Iancu-Cluj-Napoca cu 56.300 pasageri îmbarcaţi şi 50.500 pasageri debarcaţi, Aeroportul Internaţional Iaşi, cu 25.000 pasageri îmbarcaţi şi 20.6000 debarcaţi, şi Traian Vuia-Timişoara, cu 21.600 pasageri îmbarcaţi şi 19.700 debarcaţi.
În transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt Londra Luton – 40.666 de pasageri, Istanbul Internaţional – 21.336 de pasageri, Frankfurt-Main – 16.716 pasageri, Dubai -14.532 de pasageri, Amsterdam-Schipol – 13.892 de pasageri, Dortmund – 12.382 de pasageri, Madrid-Barajas – 11.513 pasageri, Paris-Charles de Gaulle – 11.234 de pasageri, Milano-Bergamo – 10.676 de pasageri, Paris Beauvais – 9.583 de pasageri.
La îmbarcări, tot Londra e pe primul loc
În ceea ce priveşte îmbarcările, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Londra Luton – 55.125, Istanbul Internaţional – 23.248, Amsterdam-Schipol – 20.759, Frankfurt-Main – 16.178, Dortmund – 14.815, Madrid-Barajas – 13.285, Paris-Charles de Gaulle – 12.794, Paris-Beauvais – 12.778, Milano-Bergamo – 12.663, Dubai – 12.593.
Principalele ţări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost Regatul Unit – 66.953 pasageri, Germania – 39.463 pasageri, Turcia – 27.735, Spania – 27.413, Franţa – 27.116, Italia – 25.491 pasageri, Ţările de Jos – 16.050, Emiratele Arabe Unite – 14.532 pasageri şi Belgia – 9.368 pasageri.
După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru Regatul Unit – 86.800 pasageri, Germania – 45.449 pasageri, Franţa – 34.323 pasageri, Spania – 32.363 pasageri, Italia – 32.034, Turcia – 28.833, Ţările de Jos – 25.177, Emiratele Arabe Unite – 12.680 pasageri şi Belgia – 12.632 pasageri.
În trafic intern, activitatea principalelor aeroporturi româneşti se prezintă astfel: Henri Coandă-Bucureşti a realizat 50% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, Avram Iancu Cluj-Napoca 16,6%, Traian Vuia-Timişoara 14,6%.