Urșii atacă din nou: victima a fost supusă intervenției chirurgicale
Un bărbat de 53 de ani din Harghita a fost atacat, duminică, de un urs, în localitatea Căpâlnița. Atacul vine la doar două zile după ce un alt bărbat a fost rănit de un urs în apropierea unei ferme de lângă localitatea Săcel.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, conform Mediafax.
„Ursul a atacat din nou la Căpâlnița! Azi, 20 iunie, un bărbat de 53 de ani și câinele acestuia au fost atacați de urs la Căpâlnița, într-o zonă împădurită numită Strung. Bărbatul verifica gardul electric și animalele în timp ce s-a produs atacul. Bărbatul rănit a primit îngrijiri de urgență și apoi a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, fiind supus unei intervenții chirurgicale ce a durat aproximativ o oră”, a anunțat Borboly.
Potrivit acestuia, bărbatul are leziuni toracice, o leziune mai profundă și răni în zona coastelor, dar acestea nu au fost rupte.
„Pe suprafața corpului pot fi observate zgârieturi superficiale, posibil că a fost atacat din lateral de urs. Starea pacientului este stabilă. Mulțumesc echipei spitalului pentru intervenția promptă. Sunt necesare acțiuni și măsuri rapide și concrete din partea ministerului”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.
Atacul vine la doar două zile după ce un alt bărbat a fost atacat de un urs în apropierea unei ferme de lângă localitatea Săcel.