Uniunea Europeană interzice importul de arme, tutun și îngrășăminte din Belarus, cele mai multe exporturi ale țării conduse de Lukașenko
Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, pentru a sancţiona acţiunea acestuia de a redirecţiona către Minsk un avion luna trecută pentru a-l aresta pe jurnalistul opozant Roman Protasevici, care se afla la bordul acestuia, relatează AFP.
Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe din statele UE, au doi participanţi la reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, desfăşurată la Luxemburg.
„Aceasta nu se întâmplă în fiecare zi, dar (acum) UE este pe aceeaşi linie”, a declarat ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn. „Avem deja sancţiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancţiuni în şapte sectoare economice, începând de la arme şi până la tutun sau îngrăşăminte, adică potasiu”, un important produs de export pentru Belarus, a precizat el.
”Sunt măsuri care vor afecta masiv Belarusul şi veniturile acestui stat, aşadar şi fondurile de care depind Lukaşenko şi regimul său”, a spus la rândul său ministrul de externe german Heiko Maas.
Măsuri de presiunea asupra lui Lukașenko
Miniştrii de externe din statele UE au discutat mai întâi cu opozanta belarusă în exil Svetlana Tihanovskaia, apoi au început reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, la care au aprobat adăugarea a 78 de nume şi 8 entităţi pe lista responsabililor belaruşi sancţionaţi pentru reprimarea opoziţiei.
UE va sista astfel importurile anumitor tipuri de potasiu şi de produse petroliere din Belarus, printre care şi motorina. Noile sancţiuni au şi o componentă financiară, fiind interzise orice împrumuturi sau vânzarea unor anumite produse financiare către bănci sau alte instituţii financiare publice belaruse. Va fi de asemenea consolidat embargoul european asupra armelor, pentru a include aici şi armele de vânătoare şi de sport, precum şi interzicerea vânzării către Belarus a produselor cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară) şi a echipamentelor de supraveghere.
Prin această nouă serie de sancţiuni liderii UE speră să-l facă pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko să cedeze şi să părăsească puterea. Sancţiunile ”sunt un mijloc de a face presiune asupra guvernului din Belarus şi ele vor face rău”, a spus şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în timp ce opozanta Tihanovskaia crede că aceste măsuri ”pot contribui la încetarea violenţei şi eliberarea oamenilor”.
Totuşi, sancţiunile instituite până în prezent, care vizează 88 de membri ai regimului, inclusiv pe Lukaşenko, nu au avut nicidecum un asemenea efect, reprimarea opoziţiei belaruse accentându-se.