FOTO Singurul spital mobil Covid-19 din România şi din Sud-Estul Europei, dat în folosință
Singurul spital ROL3 din România și din Sud-Estul Europei este gata, la cinci luni de când a fost anunțată achiziționarea lui. Unitatea medicală este dotată cu 256 de paturi, dintre care 103 pentru terapie intensivă.
Urmează ca Direcția de Sănătate Publică să aprobe autorizația, organigrama și bugetul pentru spital. Unitatea medicală este secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
„Trebuie să facem un dosar care va fi depus la DSP, după ce vom primi autorizarea de funcţionare şi se va îndeplini tot ceea ce înseamnă condiţie esenţială pentru această nouă locaţie va trebui să mergem în plenul Consiliului Judeţean pentru a aproba organigrama, pentru a aproba o rectificare de buget. Sunt nişte paşi pe care noi sperăm să îi facem cât mai repede cu putinţă”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, pentru Mediafax.
Unitatea medicală ar avea nevoie de 350 de angajați pentru a funcționa la capacitate maximă. Cadrele medicale vor fi detașate din spitalele din Iași, în funcție de numărul pacienților internați acolo.
„Normativul este făcut în funcţie de numărul de pacienţi. În consecinţă, în momentul în care vom constata o creştere a numărului de pacienţi, asta înseamnă şi o creştere a necesităţii medicilor specializaţi în Terapie Intensivă, vom face în aşa fel încăt să detaşăm colegi de-ai noştri”, explică Florin Roşu, medic ATI la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.
Spitalul a costat 13,2 milioane de euro, iar investiția ar putea fi recuperată din fonduri europene.