Victor Ponta a fost testat pentru coronavirus: Am primit rezultatul
Liderul Pro România a fost testat negativ pentru coronavirus. Victor Ponta a hotărât să fie testat după ce a intrat în contact cu o persoană infectată. Testat negativ pentru Covid-19, președintele formațiunii politice a lansat câteva critici la adresa Guvernului condus de Ludovic Orban.
Victor Ponta a anunțat, duminică, că se va testa pentru coronavirus după ce s-a întâlnit cu candidatul formaţiunii la preşedinţia Consiliului Judeţean Bacău, medicul Aurelia Ţaga, diagnosticat recent cu Covid-19.
„Am primit rezultatul NEGATIV al testului Covid 19 efectuat in aceasta dimineata/ ma bucur pentru familia mea, prietenii si toti cei cu care am intrat in contact in aceasta perioada / ma rog ca Dumnezeu sa ne tina sanatosi pe toti. Consider o mare mizerie campania pur politica prin care unii au incercat sa ma impiedice sa mai merg prin tara si sa sprijin candidatii PRO Romania ! Dar – ghinion – nu au reusit !”, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.
În mesajul de pe pagina de socializare, Victor Ponta a criticat Guvernul PNL pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus.
„Este însă corect să fac câteva precizări: 1. Campania electorală şi procesul efectiv al Alegerilor ne pun pe toţi întru-un pericol major şi, evident, care nu era deloc necesar / trebuie să mergem la muncă / copiii trebuie să meargă la Şcoală / viaţa economică şi socială trebuie să meargă mai departe / dar Alegeri puteam şi putem să facem atunci când situaţia sanitară este sigură / aşa adăugăm un risc şi povară absolut inutilă pe sistemul de sănătate-pentru nişte voturi efemere şi, în multe cazuri , irelevante! 2. Guvernul României, în mod intenţionat şi programat, refuză să crească capacitatea de testare din sistemul public ( sau să deconteze 100% testele în Sistemul privat) / România face într-o zi în Sistemul Public 10% din testele efectuate în Italia, Spania sau Franţa ( la o populaţie de aproape jumătate sau respectiv o treime din aceste ţări) / suma datorată în Sistemul privat ( nedecontata de Guvern) descurajează oamenii în a se testa-ceea ce duce la situaţia în care România a ajuns pe primul loc la numărul de persoane pozitive raportat la cele testate! 3. Mii de oameni se vor contamina şi mulţi îşi vor pierde viaţă din cauza Alegerilor Locale organizate în cea mai proastă perioadă ( în acelaşi timp cu deschiderea şcolilor) / cei care scăpa sănătoşi încep din 15 Octombrie campania şi procedurile pentru Alegerile Parlamentare din Decembrie! Aici avem de a face cu infracţiunea de «zădarnicirea combaterii bolilor» prevăzută de articolul 352 din Codul penal – Autorii infracţiunii: Ludovic Orban şi Guvernul său!!! Să nu uitaţi aceste realităţi când veniţi la vot – şi să îi sancţionaţi pe cei vinovaţi ! Sănătate!” a spus liderul Pro România.