24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a pregătit poporul pentru venirea lui Hristos
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Această sărbătoare este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama să, era descendentă a semintiei lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său. Ioan este nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.
Există o lungă perioada din viață Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații, potrivit crestinortodox.ro. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan apare în unele icoane că înger cu aripi
Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-va, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!„. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul sau că el botează cu apă spre pocăință, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului. Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoane ca înger cu aripi. Această reprezentare își are originea in profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domn.