Românii și-au depus candidaturile pentru postul de astronaut la ESA. Care sunt etapele de testare
255 de români și-au depus candidaturile pentru ocuparea unui post de astronaut al Agenției Spațiale Europene (ESA), potrivit anunțului făcut chiar de ESA. Dintre aceștia, 199 sunt bărbați din România și 56 sunt femei din România, numărul total fiind de 255 de aplicanți din țara noastră.
„Pentru prima dată în decurs de 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) a lansat un nou apel pentru candidați astronauți. 199 de bărbați și 56 de femei din România au depus candidaturi pentru aceste posturi, în total la nivel european fiind înscriși 22589 de candidați. Pentru această campanie de recrutare, ESA a decis să accepte și un număr de candidați cu un anumit grad limitat de dizabilități fizice. Zece dintre românii care și-au exprimat interesul, respectiv opt bărbați și două femei, s-au înscris la această categorie.
Cifrele au fost anunțate astăzi, 23 iunie 2021, în cadrul unei conferințe de presă ESA. Față de selecția anterioară, încheiată în 2009, acum s-au înscris de 2,5 ori mai mulți candidați, respectiv de 4 ori mai multe femei.
Următoarea etapă a procesului de selecție organizat de ESA va fi cea de evaluare, în cadrul căreia cererile vor fi analizate pe baza tuturor documentelor depuse, a formularului de cerere și a chestionarului de screening completat ca parte a procesului de înscriere. Rundele de evaluare vor determina numărul exact de înscrieri complete și valide depuse și vor marca începutul unui proces de un an și jumătate pentru selecția viitoarei clase de astronauți și astronauți de rezervă ESA”,informează Agenția Spațială Română (ROSA).
Care sunt etapele de testare ale viitorilor astronauți
Prima etapă va fi una de evaluare, în cadrul căreia toate cererile vor fi analizate pe baza tuturor documentelor depuse, a formularului de cerere și a chestionarului de screening completat ca parte a procesului de înscriere.
„Se vor desfășura mai multe runde de screening pe baza tuturor documentelor prezentate împreună cu formularul de cerere, precum și a chestionarului de screening completat ca parte a cererii. În plus, cererile de selecție a candidaților cu dizabilități fizice vor fi supuse unui control medical pe baza deficiențelor eligibile”, conform ROSA.
Rundele de evaluare vor determina numărul exact de înscrieri complete și valide depuse și vor marca începutul unui proces de un an și jumătate pentru selecția viitoarei clase de astronauți și astronauți de rezervă ESA. După evaluare, vor urma testările propriu-zise care se vor desfășura în principal la centrul ESA de la Koln, Germania.
Faza 1 de testare va presupune testarea cognitivă, tehnică, motrică și de personalitate.
Faza 2 de testare va consta din testarea psihometrică, exerciții de grup și individuale și teste practice.
Faza 3 de testare: abilitățile fizice și mentale ale candidaților sunt măsurate în raport cu standardele medicale internaționale pentru misiunile spațiale.
Vor urma apoi două „runde de interviu”: În cadrul primei runde, candidații vor fi testați în baza competențelor tehnice și comportamentale (sunt verificate calificările educaționale și verificări ale cazierului judiciar).
Runda a doua reprezintă etapa finală a procesului de selecție. Candidații care ajung în această etapă se pot aștepta la un interviu cu directorul general al ESA, iar apoi se va lua decizia finală.