EURO 2020 | Spania a reușit scorul turneului, cu Slovacia. Autogoluri și penalty ratat
Spania a reuşit scorul Campionatului European, 5-0, cu Slovacia, într-un meci disputat miercuri seară, și va întâlni Croația în optimile de finală.
În minutul 11, Alvaro Morata nu l-a învins pe portarul Dubravka, din lovitură de la 11 metri. Apoi, s-a consumat o fază care va rămâne în istorie. Portarul Slovaciei și-a marcat un autgol surprinzător în minutul 30.
Spaniolul Sarabia a şutat din afara careului, mingea s-a lovit de bara transversală și s-a înălţat. Portarul a aşteptat să coboare mingea, dar în loc s-o respingă peste poartă, a împins-o în poartă.
Laporte a dus scorul la 2-0 chiar înainte de pauză.
În repriza secundă Spania a mai înscris prin Sarabia (56) și Ferran Torres (67), iar Kucka a marcat în propria poartă, stabilind scorul final.
Au evoluat echipele:
Slovacia: Dubravka – Pekarik, Satka, Skriniar, Hubocan – Haraslin (Suslov ’69), Kucka, Hromada (Lobotka ’46), Mak (Weiss ’69) – Hamsik (Benes ’90) – Duda (Duris ’46). Selecţioner Stefan Tarkovic.
Spania: Unai Simon – Azpilicueta (Oyarzabal ’77), Eric Garcia (Pau Torres ’71), Laporte, Jordi Alba – Koke, Busquets (Thiago Alcantara ’71), Pedri –
În celălalt meci al grupei, Suedia a învins Polonia cu 3-2
Clasament final: 1. Suedia – 7 puncte; 2. Spania – 5 puncte; 3. Slovacia – 3 puncte; 4. Polonia – un punct.