Eduard Novak felicită naţionala Ungariei. Ministrul Sportului, mesaj pentru FRF: Să analizeze foarte serios situaţia fotbalului românesc
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a felicitat echipa naţională a Ungariei pentru „parcursul fabulos” de la EURO 2020. Cu acest prilej, ministrul a transmis și un mesaj pentru FRF.
Ministrul Eduard Novak a îndemnat FRF să urmeze exemplul forului de l Budapesta.
„Aş dori să felicit echipa naţională a Ungariei pentru parcursul fabulos de la EURO 2020. Mă bucur pentru ei şi pentru că demonstrează faptul că se poate intra în liga mare a fotbalului dacă există organizare în acest sens. Îmi doresc ca şi FRF să analizeze foarte serios situaţia fotbalului românesc, să identifice problemele şi să găsească soluţiile de a le rezolva. Consider că locul nostru ar trebui să fie stabil în finalele competiţiilor mari”, a scris Novak, pe Facebook.
Ungaria a fost la câteva minute de o calificare istorică în optimile de finală ale Euro-2020, după ce a condus de două ori naţionala Germaniei, la Munchen, în ultima etapă a Grupei F a competiţiei.
Germania a reuşit să egaleze la 2 în minutul 84 şi să obţină in extremis calificarea în faza următoare.
Reprezentativa maghiară a pierdut cu 0-3 meciul cu Portugalia, campioana europeană en titre, dar a remizat cu Franţa, campioana mondială, scor 1-1, şi cu Germania, scor 2-2, ratând dramatic accederea din cea mai grea grupă a Euro-2020.