Claudiu Manda trimis în judecată pentru folosirea influenței în scopul obținerii de bani
Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a început să calce serios pe urmele soției, edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, adică să intre în vizorul judecătorilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în această săptămână începerea judecării dosarului în care au fost deferiţi justiţiei europarlamentarul PSD Claudiu Manda şi fostul director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, Nicolae Simcelescu. Procurorii DNA susţin că Manda ar fi intervenit pe lângă directorului AJPIS Dolj, coleg de partid, să rezolve problemele beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, prin încălcarea legii.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost deja contestată de Claudiu Manda. Cei doi inculpaţi din acest dosar au fost deferiţi justiţiei în aprilie, anul acesta. Claudiu Manda este acuzat de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Fostul director al AJPIS Dolj este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul. DNA a anunțat atunci printr-un comunicat că a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Manda Iulian-Claudiu, la data faptei președinte al organizației județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000),
Simcelescu Marius-Nicolae, la data faptei directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.
Procurorii arată în rechizitoriu că, „în calitate de președinte al organizației județene Dolj a unui partid, inculpatul Manda Iulian-Claudiu ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant și militant al aceluiași partid, ocazie cu care și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii„.
Claudiu Manda ar fi încercat astfel să oprească recuperarea unor sume de bani de la mai mulți săteni din Dolj, care îi primiseră necuvenit ca ajutor social, pentru a obține în schimb voturile lor.
„Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj. Aceasta, în condițiile în care anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social. Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoștințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective„, se arată în comunicatul DNA.
Prejudicul creat prin nerecuperarea banilor se ridică la peste 315.000 de lei, potrivit DNA.
„În acest context, în urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj și în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit. AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae„, se mai precizează în comunicat.