Explozie în zona rafinăriei Petromidia / Surse: Bărbatul dispărut a fost găsit decedat / Bilanțul victimelor a ajuns la 6 / (FOTO/VIDEO)
O explozie a avut loc, vineri, în zona rafinăriei Petromidia. Mai multe persoane au fost rănite.
UPDATE. Persoana dispărută a fost găsită decedată. În total sunt 6 victime, din care 5 rănite.
UPDATE. Misiunea este în dinamică. Precizările MAI
Astăzi, 2 iulie 2021, la ora 12:16 a fost anunțat printr-un apel la 112, un incendiu la Rafinăria Petromidia, localitatea Năvodari, județul Constanța.
În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum.
Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.
Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o evacuarea imediată a victimelor , dintre care, 1 cu arsuri pe 45% din suprafața corpului transportată cu elicopterul SMURD la spital, 1 cu arsuri la nivelul feței transportată la spital, 1 cu traumatism membru inferior, 1 cu traumatism lombar transportată la spital, 1 cu arsuri minore. La acest moment se efectuează operațiuni de căutare – salvare în cazul unei persoane dispărute.
Incendiul a fost localizat la ora13:14, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți.
La locul intervenției s-au deplasat aproximativ 50 de pompieri către au încadrat în primă fază 5
Autospeciale de stingere cu apa și spumă, 1 autocamion cu 2000 l substanța de stingere, 1 autospecială transport victime multiple, 1 cisternă, 5 ambulanțe SMURD de prim ajutor, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 5 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanta.
Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns, s-a dispus alocarea de forte suplimentare, respectiv: 8 autospeciale de atingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași, Ialomița, Tulcea, Brăila, precum și un autocamion cu 2.000 litri substanță de stingere.
Ulterior cantitatea de substanta de stingere a fost suplimentata cu cate 2000 l de la ISU CL, ISU GL, ISU TL, ISU ÎL și ISU VN
Situația este încă în dinamică, vom reveni cu actualizări.
La acest moment situația este sub control, iar în urma consultării cu reprezentanții Gărzii de Mediu, direcția fumului este în sens opus fată de plajă și de oraș, motiv pentru care cetățenii sunt în siguranță. Cu toate acestea rugăm populația să își ia măsuri de autoprotecție prin închiderea ferestrelor.
UPDATE. Bilanțul victimelor a ajuns la 6
Conform surselor Puterea.ro, cinci persoane au fost rănite și încă o persoană este dispărută. Bilanțul victimelor a ajuns la 6.
UPDATE. Cele 3 victime au fost transportate la UPU Constanța
Una dintre acestea, cu arsuri de aproximativ 45% din suprafața corporală, a fost transportată cu elicopterul SMURD.
Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății, în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia Năvodari s-au înregistrat 3 victime.
O victimă are arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală. Este transportată cu elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru stabilizare și evaluare.
O altă victimă a suferit un traumatism lombar, iar cea de-a treia arsuri la față.
UPDATE. Sunt raportate 3 victime
A fost dispusă suplimentarea rezervei de substanță de stingere cu câte 2.000 litri de la ISU CL, TL, IL, GL și VN.
Incendiul se manifestă la o instalație de transport petrolier, iar în acest moment, salvatorii acționează pentru închiderea robineților și întreruperea alimentării cu combustibil.
Până la acest moment, sunt raportate 3 victime, dintre care 2 cu arsuri.
În zonă a fost trimis și un elicopter SMURD.
UPDATE. s-a dispus alocarea de forte suplimentare
ISU Călărași – 2 autospeciale de stingere
ISU Ialomița – 2 autospeciale de stingere
ISU Tulcea – 2 autospeciale de stingere
ISU Brăila – 2 autospeciale de stingere și autocamion cu 2.000 litri substanță de stingere
UPDATE. Reacția ministrului Mediului
„Impactul asupra mediului poate fi major, conform ANM (Autoritatea Națională de Mediu, n.r.) norul de fum se deplasează spre mare, avem la fața locului un laborator mobil pentru a verifica calitatea aerului”, a trsnsmis Tanczos Barna, ministrul Mediului
UPDATE. ISU: Explozie urmată de incendiu la o rafinărie din localitatea Năvodari
UPDATE. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Totodata, avand in vedere degajarile mari de fum, pentru protecția populație aflate in proximitate a fost transmis mesaj Ro-Alert
Pentru gestionarea incidentului, la fata locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, 2 ambulante SMURD și 1 unitate de terapie intensiva mobila.
Din informațiile primite pana la acest moment, 2 persoane ar fi rănite.
Conform informațiilor Puterea.ro, primele date arată că o persoană ar fi suferit arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% din suprafața corpului. Prefectul Constanței, Silviu Iulian Coșa, confirmă că a fost vorba despre o explozie.
Misiunea este în dinamică.