Deputatul Dan Vîlceanu (PNL): USR PLUS vor fi adversarii noştri în campania electorală din 2024
Preşedintele filialei din Gorj a PNL, Dan Vîlceanu, a susţinut, sâmbătă, necesitatea reformării formaţiunii, el atrăgând atenţia asupra fa forţei politice care a devenit USR PLUS şi care vor fi adversarii liberalilor în alegerile din 2024.
„Trebuie să realizăm că nu mai suntem doar noi şi PSD în lupta asta, în competiţia asta. Au mai apărut şi alte partide, cum e USR. Chiar dacă suntem într- coaliţie, în 2024 vor fi adversarii noştri în campania electorală şi atunci ne trebuie o schimbare, ne trebuie o altă viziune care să îi facă pe oameni să înţeleagă, aşa cum spune Florin Cîţu, că avem nevoie de opt ani de guvernare liberală, să dezvoltăm România. Din păcate, România a rămas în urmă cu reforme absolut necesare„, a afirmat Dan Vîlceanu, în cadrul Conferinţei de alegeri a filialei teritoriale Botoşani a PNL, că USR va fi adversarul PNL la alegerile din 2024.
El a vorbit de necesitatea dezvoltării infrastructurii României, sub guvernare liberală. De asemenea, el a subliniat necesitatea implementării unor reforme a sistemului de pensii şi a sistemului de administraţie.
Vîlceanu a reiterat că actualul premier Florin Cîţu este singurul capabil să reformeze România, dar şi formaţiunea politică pe care îşi propune să o conducă, potrivit Agerpres.