Prefectul George Lazăr a fost ales preşedintele PNL Neamţ cu 76% dintre voturi
Prefectul George Lazăr a fost ales, sâmbătă, preşedintele filialei PNL Neamţ, cu 357 voturi, în timp ce contracandidatul său, deputatul Laurenţiu Leoreanu, a fost votat de 110 delegaţi.
Noul preşedinte al PNL Neamţ, care a anunţat că îl susţine pe Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului, a declarat, pentru Agerpres, că preia acest mandat cu „bucurie şi responsabilitate„.
„În primul rând, PNL Neamţ ar trebui să se definească, de acum încolo, ca o echipă solidă, o echipă unită, în care şi concurentul de astăzi, Laurenţiu Leoreanu şi echipa domniei sale, să fie în echipa PNL şi să fim cu toţii o forţă. Mergând mai departe, dacă vorbim de reformă, interesul meu este să aducă înspre PNL, ca membri, ca simpatizanţi, în primul rând oameni de afaceri, şi să avem deschidere către tineri„, a declarat George Lazăr.
În funcţiile de prim-vicepreşedinte au fost aleşi senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea. La Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PNL Neamţ au fost prezenţi şi prim-ministrul Florin Cîţu şi preşedintele PNL, Ludovic Orban. George Lazăr a declarat în nenumărate rânduri că îl susţine pe Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului.
La rândul său, deputatul Laurenţiu Leoreanu – care este şi vicepreşedinte al PNL – şi-a anunţat susţinerea pentru Ludovic Orban.