Ludovic Orban: Este absolut necesar un nou PNDL
Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, într-o declaraţie de presă, că este absolut necesar un nou Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), menţionând că localităţile mici au nevoie de astfel de programe pentru a-şi dezvolta infrastructura.
„Cu siguranţă sunt adeptul, şi susţin de mult că este absolut necesar un nou PNDL odată ce se apropie de final PNDL 1 şi PNDL 2. Localităţile din România, în special localităţile cu venituri mai mici pentru dezvoltare, au nevoie de infrastructură: infrastructură de drumuri, de gaz, de apă, canal, pentru că altfel nu au suportul necesar dezvoltării. Ca atare este vital un nou PNDL 3. Eu am fost partizanul PNDL 3 într-o valoare mai mare decât PNDL 2, de exemplu, de cel puţin 40 de miliarde către drumuri, către gaz, către apă”, a afirmat Ludovic Orban, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.
Ludovic Orban s-a aflat sâmbătă la Iaşi, pentru a lua parte la Conferinţa Judeţeană de Alegere a Biroului Permanent Judeţean pentru perioada 2021-2024. Pentru funcţia de preşedinte al filialei teritoriale Iaşi a PNL candidează actualul preşedinte interimar, deputatul Alexandru Muraru, potrivit Agerpres.