AFIR a primit 256 de cereri de finanțare, de 10,5 mil. euro, de la fermieri tineri care se reîntorc în țară

Publicat: 07 iul. 2021, 11:15, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
AFIR a primit 256 de cereri de finanțare, de 10,5 mil. euro, de la fermieri tineri care se reîntorc în țară
fermieri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 256 de cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 10,5 milioane de euro. Cererile provin de la tineri fermieri care vor să se întoarcă în țară și cărora România le-a promis suport financiar.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încheiat sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta dedicată Diaspora, sesiune care s-a desfăşurat în perioada 4 ianuarie – 5 iulie 2021. Astfel, la AFIR s-au primit online 256 de cereri de finanţare în valoare de aproximativ 10,5 milioane de euro, prin intermediul submăsurii 6.1 – Diaspora din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020″, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul acordat prin această linie de finanţare este 100% nerambursabil şi, în prezent, este de 40.000 sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole pe care o va dezvolta tânărul fermier.

Cei mai mulți, în nordul și vestul țării

Potrivit unui comunicat al AFIR, cele mai multe cereri de finanţare, mai precis 46, au fost depuse de solicitanţii reveniţi în ţară pentru a se instala prima oară într-o exploataţie agricolă în judeţul Bistriţa-Năsăud. Valoarea acestor cereri de finanţare depuse online la AFIR este de 1,87 milioane de euro.

De asemenea, în judeţul Bihor, au fost depuse de către tinerii fermieri 42 de solicitări de finanţare în valoare de 1,72 milioane de euro. S-au întors şi 19 tineri fermieri din judeţul Dolj, pentru a accesa fonduri europene în valoare de peste 760.000 de euro. Totodată, în judeţul Cluj tinerii fermieri au depus 18 solicitări de finanţare însumând 750.000 de euro.

Toate cererile de finanţare depuse sunt în procesul de evaluare la nivelul AFIR şi, ulterior, în funcţie de punctajul obţinut, se va realiza selecţia proiectelor care primesc finanţare. În urma finalizării acestor etape, AFIR va publica Rapoartele de selecţie lunare pe pagina oficială, www.afir.info, la secţiunea Rapoarte şi Liste.

Tinerii fermieri din Diaspora, care vor să acceseze fonduri europene pentru instalarea în mediul rural, au putut depune cererile la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR),până luni la ora 16:00.

Sesiunea a fost prelungită până pe 5 iulie

Sesiunea de primire a cererilor de finanţare a fost prelungită până la data de 5 iulie, termenul iniţial de închidere fiind 4 mai 2021. Alocarea financiară pentru această sesiune continuă a fost de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte.

Potrivit AFIR, până la data de 4 mai, au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane de euro. Până la atingerea plafonului de depunere a proiectelor mai sunt disponibile fonduri în valoare de 23 de milioane de euro.

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea documentului.

Sesiunea de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora a fost deschisă pe 4 ianuarie 2021.