Noul șef Renault: „Va trebui, probabil, să mergem mai departe decât era planificat cu reducerea costurilor”
Într-un document adresat angajaților Renault, Luca de Meo a menționat că generarea de lichidități și restabilirea profitabilității sunt prioritate imediată.
Aflat în poziția de CEO al grupului Renault, companie care deține și Automobile Dacia, Luca de Meo a trimis un mesaj sindicatelor în care evidențiază posibile tăieri de costuri suplimentare. Conform Reuters, oficialul a explicat în nota internă că „scopul este să revenim pe drumul cel bun și să rezolvăm problemele noastre cele mai presante cât mai repede posibil: lichiditățile și costurile. Acest lucru înseamnă că va trebui, probabil, să mergem mai departe decât era planificat cu eforturile noastre de reducere a costurilor”.
Acest mesaj vine în contextul în care grupul francez a anunțat încă din mai reduceri de costuri care pot duce chiar la eliminarea a 15.000 de locuri de muncă și restructurarea activității din unele uzine, în special franceze. Totul pentru a obține economii de circa două miliarde de euro.
Profitul Renault, mai important decât vânzările
Fără a menționa în noul său mesaj ce înseamnă a merge „mai departe decât era planificat cu eforturile noastre de reducere a costurilor”, Luca de Meo pare mult mai interesat de echilibrarea bugetului companiei decât de creșterea vânzărilor.
La solicitarea Reuters de a comenta informația, un purtător de cuvânt al Renault a confirmat că Luca de Meo lucrează la un plan de transformare a companiei, concentrându-se mai mult pe profitabilitate decât pe volumele de vânzări.
Aceeași agenție de presă notează și că noul șef Renault a explicat că „proiecțiile noastre privind fluxul de numerar sunt alarmante. Mai mult ca oricând trebuie să ne dublăm eforturile pentru a atinge o rentabilitate durabilă și a genera fluxuri de numerar”.
Mai mult chiar, subliniind întârzierea restructurării care ar fi trebuit să aibă loc cu ani în urmă, Luca de Meo a menționat că „în următorii cinci ani vom face ceea ce PSA a făcut în ultimii cinci”.
Pe lângă reducerea de costuri, planul noului șef al grupului francez include, conform Reuters, o reducere a numărului de produse din diferite game cu aproximativ 30% și o creștere a prețurilor pentru anumite produse.
„Va trebui să luăm decizii uneori dificile, dar care sunt necesare și pozitive pentru companie. Aș descrie-o ca pe o revoluție. Această revoluție, care trebuie dusă înainte de toți bărbații și femeile companiei, o numesc «Renaulution»”, a scris Luca de Meo, șeful Renault, în documentul trimis angajaților.