Cererea pentru organizarea de evenimente corporate crește accelerat
Companiile sunt tot mai interesate de oferte pentru team building-uri și alocă bugete de sute de euro pentru un singur angajat.
În acest context, compania de consultanță în dezvoltare organizațională GoodStory revine pe creștere anul acesta și anunță o investiție de aproape jumătate de milion de euro într-un spațiu propriu destinat organizării de evenimente.
Cererea pentru organizarea de evenimente este extrem de ridicată în această perioadă.
În 2020 activitatea GoodStory a fost întreruptă timp de un trimestru și jumătatate din cauza pandemiei de Covid-19.
„Ultimul an a fost foarte dificil pentru toate companiile implicate un organizarea de evenimente. O parte dintre ele au pus în stand by orice activitate și au așteptat ridicarea restricțiilor, în timp ce altele au căutat soluții pentru a înlocui evenimentele offline cu cele desfășurate în mediul online. După ridicarea restricțiilor, în această vară, consider că cererea va crește foarte mult, mai ales pentru evenimentele private în aer liber”, declară Cristina Udăteanu, cofondatoarea GoodStory.
În contextul în care și piața înregistează un progres anul acesta, compania a anunțat recent o investiție de aproximativ 450.000 de euro într-un spațiu propriu – Elysion View, pe malul Lacului Gostilele (județul Călărași). În 2021, ca parte a strategiei de dezvoltare, GoodStory se focusează atât pe evenimentele private, cât și pe evenimentele corporate, cu atât mai mult cu cât pentru cele corporate a dezvoltat pachete de team building care se vor desfășura în propria locație.
„Faptul că deținem această locație ne permite să avem un grad ridicat de libertate pentru activitatea noastră și, în același timp, să venim către clienți cu ceva special: o oază de relaxare, cu piscină proprie, ieșire la lac și spațiu verde de aproximativ 4.000 de metri pătrați. Noi ne doream, încă din 2019, să gestionăm propria locație de evenimente, însă nu am avut timp atunci să ne ocupăm de lucrul acesta”, explică, la rândul său, Cristina Nedelcu, cofondatoare GoodStory.
Potrivit spuselor sale, în funcție de evoluția businessului în următorul an, este luată în calcul și construirea unor spații de cazare sub formă de căsuțe individuale, precum și un spațiu mai mare pentru evenimente indoor, proiect care s-ar putea concretiza undeva spre finalul lui 2022 sau la începutul lui 2023.
La momentul de față, deși bugetele alocate pe zona de team building sunt încă mici, totuși se observă o creștere. De exemplu, există team building-uri de o zi, fără deplasare în afara localității, cu bugete de 20-30 de euro/angajat sau evenimente în hoteluri de 4-5 stele, cu două-trei noptți de cazare și activități zilnice, cu bugete de 300 de euro/angajat sau chiar mai mult. Cele mai frecvente sunt cele cu deplasare și cazare pentru o noapte, cu o zi de activități, care presupun un buget de 150-170 de euro/persoană.