Președintele Klaus Iohannis către părinți: Vă încurajez să-i trimiteți pe copii la școală!
Au fost stabilite proceduri pentru limitarea riscul de transmitere a coronavirusului la începutul acestui an școlar, dar nu sunt suficiente, a precizat președintele Klaus Iohannis, în cadrul conferinței televizate care se desfășoară în acest moment.
Președintele României a făcut precizări în legătură cu începerea anului școlar și alegerile din acest an. Conferința este în curs, iată câteva dintre precizări:
Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii, credem că economia României își va reveni, ne pregătim pentru un an de creștere.
Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la binele comunității.
Decizia de a deschide școlile este corectă și necesară, deși nu este una ușoară.
Învățământul rămâne prioritar, în ciuda pandemiei. Au depus eforturi mari autoritățile locale pentru a relua anul școlar în bune condiții.
Mă adresez părinților cu îndemnul de a-i trimite pe copii la școală, a adăugat președintele.
Referindu-se la campania electorială, președintele a ținut să menționeze că alegerile se vor ține în data avansată
Campionul populismului este PSD și fac apel la decență în campanie, pentru a nu induce oamenilor false așteptări.
Informați-vă bine înainte de a vă duce la vot și nu țineți cont de promisiunile fără acoperire.