Când va avea loc Târgul de Carte de la Frankfurt și în ce mod se va desfășura
Târgul de Carte de la Frankfurt va fi organizat în toamna acestui an sub forma unei ediţii hibrid, care va include evenimente cu prezenţă fizică şi evenimente online, după cum au anunţat organizatorii acestei manifestări culturale.
Potrivit DPA, felul în care cel mai mare târg de carte din lume va fi organizat în 2021 va depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus, precum şi de măsurile de igienă şi siguranţă sanitară care vor fi în vigoare în Germania în luna octombrie. Conceptul manifestării, creat de organizatori în colaborare cu reprezentanţii landului Hessa – în care se află oraşul Frankfurt – şi cu autorităţile sanitare locale, implică utilizarea unor bilete personalizate pe durata evenimentului, care se va desfăşura în perioada 20-24 octombrie.
În mod tradiţional, acest târg este deschis doar pentru reprezentanţii industriei de carte în primele trei zile ale manifestării, iar accesul publicului larg este permis apoi în weekend, pe durata ultimelor zile ale evenimentului. Toţi vizitatorii vor trebui să prezinte dovada vaccinării cu schemă completă împotriva noului coronavirus sau un test COVID-19 cu rezultat negativ.
Organizatorii doresc să evite formarea unor grupuri mari de persoane
„Prezenţa vizitatorilor în interiorul târgului va fi monitorizată prin sisteme video„, au anunţat organizatorii, care doresc să evite formarea unor grupuri mari de persoane. În plus, numărul participanţilor va fi restricţionat, iar standurile vor fi distanţate.
Conform Agerpres, până în prezent, edituri din 60 de ţări şi-au anunţat participarea. Canada deţine statutul de ţară-invitată în acest an. În 2020, nu au existat standuri de cărţi în holurile principale ale evenimentului. Din cauza restricţiilor de călătorie, reprezentanţii multor edituri nu au putut să participe. În schimb, au fost organizate sesiuni de lectură în mai multe spaţii din oraş, precum şi o serie de evenimente online.