Câți ani a împlinit Angela Similea. Povestea de viață a artistei (VIDEO)
Angela Similea (prenume complet Angela Ioana) s-a născut la 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov. Atracţia faţă de muzică şi-a manifestat-o din copilărie, când obişnuia să cânte în timp ce mergea cu tramvaiul, împreună cu mama sa.
O mare influenţă în alegerea carierei de cântăreaţă a fost prezenţa sa în sală, pentru prima dată, la un concert al Mariei Tănase, conform site-ului cinemagia.ro. Cel care i-a descoperit talentul a fost profesorul ei de muzică din liceu, Marin Teofil, care a îndrumat-o către compozitorul George Grigoriu. Acesta a sfătuit-o să ia lecţii de canto şi astfel Angela Similea a început să studieze la Şcoala Populară de Artă cu reputata profesoară Florica Orăscu, avându-l corepetitor pe compozitorul Marius Ţeicu.
Primul succes a venit odată cu obţinerea premiului al II-lea la Festivalul Internaţional ”Cerbul de aur” din 1970, când a câştigat Cerbul de argint. În 1972, la Festivalul ”Orfeul de aur” din Bulgaria, a obţinut locul al II-lea cu melodia ”Tu eşti primăvara mea” de Florin Bogardo, notează site-ul bestmusic.ro.
A lansat peste 500 de melodii
Au început apariţiile sale în spectacole, dar şi în emisiuni radio şi TV, unde a cântat alături de alte nume sonore din muzica românească: Margareta Pâslaru, Marina Voica, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Corina Chiriac. A colaborat cu compozitori de referinţă din muzica românească: George Grigoriu, Temistocle Popa, Marius Ţeicu, Ion Cristinoiu, Adrian Enescu, Jolt Kerestely, Dan Iagnov, Florin Bogardo, Marian Nistor. De altfel, o bună perioadă a avut turnee de succes cu trupa Savoy condusă de Marian Nistor.
De-a lungul carierei sale a lansat peste 500 de melodii, care în interpretarea ei au devenit şlagăre – ”De n-ai să vii”, ”Voi cânta pentru mileniul trei”, ”Dor de viaţă”, ”Adu-mi clipa de lumină”, ”Piano, pianissimo”, ”Voi râde iar”, ”Casa mea”, ”La revedere”, ”Trăiesc”, ”Dacă n-ai fi existat”, ”Adio, dar rămân mereu cu tine”, ”Nostalgie”, ”Bună ziua, dragoste”, ”S-a deschis o uşă”, ”Nu-mi lua iubirea”, ”Cineva”, ”Cheamă iubirea”, ”Vis de iarnă”, ”Tangoul”, ”Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt” şi multe altele, menţionează volumul „Meridianele cântecului” apărut la Editura Muzicală, Bucureşti, 1989.
O colaborare specială a avut cu Marcel Dragomir, compozitorul alături de care a lansat multe şlagăre – „Un albastru infinit”, „Trenul galben fără cai” sau „Să mori de dragoste rănită” – care a primit, în 2000, titlul de „Melodia Secolului XX”, premiu acordat de TVR.
A jucat în filme, musicaluri sau show-uri de televiziune
Angela Similea a dovedit că are şi talent actoricesc, jucând în filme, musicaluri sau show-uri de televiziune. Cu regretatul Ion Popescu-Gopo a filmat în pelicula ”Rămăşagul”, în care a jucat rolul principal – Zâna cea bună. A jucat în musicaluri unde a apărut pe scenă alături de actori ca Matei Alexandru, Florin Piersic, Victor Moldovan, Ana Szeles, Adina Popescu (musicalul ”Corina”, după ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian) sau alături de actorul Ştefan Iordache (musicalul ”Adio, femei”).
Remarcabile au fost apariţiile sale în show-uri TV alături de Florin Piersic, dar şi de compozitorii Mihai Constantinescu, Marius Ţeicu, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Horia Moculescu, Mircea Romcescu, Ioan Luchian Mihalea. Între distincţiile obţinute la festivaluri internaţionale amintim: ”Orfeul de Aur” (Bulgaria) – medalie de argint; ”Opt şlagăre în studio” (Moscova) – Premiul special de interpretare; Festivalul de muzică uşoară Los Angeles 1984 – Premiul special; Festivalul de la Sopot (Polonia) – Premiul Miss Obiectiv; Festivalul de la Dealin (Cehoslovacia) – Premiul I de interpretare; Festivalul de show TV Montreaux (Elveţia): ”It’s all in the game” (duplex româno-olandez) – Premiul ”Trandafirul de Aur”.
După 1995, Angela Similea a avut o pauză de apariţii TV, de înregistrări, de concerte şi s-a dedicat creşterii celor doi nepoţi pe care îi are de la fiul său, Sorin – Jan Christian şi Ana Grace, de care s-a ocupat până la vârsta şcolii, când au plecat la tatăl lor, în Statele Unite.
A primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler
În 2005, Angela Similea a revenit pe piaţa muzicală, după zece ani de absenţă, cu un nou album, intitulat ”Lumea mea”, realizat de Ovidiu Komornyik. De atunci, Angela Similea a avut o colaborare constantă cu Ovidiu Komornyik şi casa lui de discuri, cei doi având numeroase concerte şi apariţii TV. Artista s-a implicat în multe proiecte caritabile. De altfel, este primul artist care după 1990 a organizat şi prezentat primul teledon din România – ”Telefon Leucemia” (1994) – pentru a sprijini copiii cu această boală. La acel concert Angela Similea a scos la licitaţie o parte dintre celebrele ei rochii, iar banii obţinuţi au fost donaţi în acest scop caritabil. În 2009, artista a fost unul dintre artiştii care s-au implicat în lansarea proiectului „Banca de Alimente” al Crucii Roşii Române. Iar activităţile sale în scop umanitar au continuat.
La 10 decembrie 2004, Preşedinţia României i-a conferit artistei Angela Similea Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”, ”pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti”.
În 2014 a filmat, alături de tinerii actori Paul Radu, Adina Stetcu, scurtmetrajul ”Să mori de dragoste rănită”, regizat de Iulia Rugină, în care îşi interpretează propriul rol. În aprilie 2019, Angela Similea şi Marius Ţeicu au lansat albumele „Să ne reamintim” şi „Trăiesc”, fiecare dintre ele reunind câte 14 cântece compuse de Marius Ţeicu şi interpretate de Angela Similea, lansate de-a lungul anilor, potrivit agerpres.ro.