17:19 • Internațional
Bulgaria: GERB câştigă alegerile parlamentare anticipate
Partidul GERB a câştigat, duminică, alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, reușind un scor de 22,1%, conform exit-poll-ului realizat de Agenţia Gallup International Balkan.
Organizarea scrutinului în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană a devenit necesară după trei încercări eşuate de a forma un guvern. La urne au fost chemaţi 6,7 milioane de alegători, care vor decide dacă va putea fi formată o majoritate capabilă să guverneze în parlamentul de la Sofia.
GERB a câştigat alegerile parlamentare din 4 aprilie cu un procent de 26%, dar nu a reuşit să găsească parteneri pentru a forma o coaliţie. Formaţiunea ITN a obţinut 17.6% din voturi şi nu a dorit să formeze un guvern minoritar.