Un bărbat din Vrancea a murit după ce a fost lovit de fulger. Ploile torențiale au afectat 26 de județe

Publicat: 12 iul. 2021, 11:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un bărbat din Vrancea a murit după ce a fost lovit de fulger. Ploile torențiale au afectat 26 de județe
fulger

Vremea rea a făcut o nouă victimă. Un bărbat de 34 de ani din Vrancea a murit după ce a fost lovit de fulger. Acesta se afla în zona unei bălți din apropierea localității Adjudu Vechi, atunci când s-a petrecut tragedia.

Echipajul medical ajuns la fața locului nu l-a mai putut salva pe bărbat, în ciuda manevrelor de resuscitare.

Au fost ploi torențiale în toată țara, în cursul zilei de duminică, codul galben de vijelii, grindină, tunete și fulgere, a fost resimțit din plin în Covasna, Neamț, pe Valea Prahovei dar si în sud-estul țării.

Ploile au fost violente și au durat minute în sir. Vijelia a rupt mai multi copaci, a făcut circulația imposibilă pe Autostrada Soarelui și a semănat teama de noi inundații.

În urma averselor, acumulările de apă au depășit 30 de litri pe metru pătrat. Și în Ploiești, vântul a doborât cinci arbori peste o locuință și pe carosabil. Acoperișurile câtorva case au fost afectate de vijelie, dar și de grindină.