Republica Moldova a primit 500.000 de vaccinuri anti-Covid de la SUA
Republica Moldova a primit cele 500.000 de doze de vaccin anti-Covid de la producătorul Johnson & Johnson. Dozele au fost trimise de Statele Unite prin programul internațional COVAX.
„Îmi face plăcere să anunţ donarea a 500.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson (Republicii) Moldova. Această livrare consolidează angajamentul Statelor Unite de a învinge pandemia de Covid-19 la nivel mondial şi de a ajuta (Republica) Moldova”, a anunțat secretarul de Stat american Antony Blinken pe Twitter.
Pandemia de Covid-19 a afectat grav economia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, astfel că acțiunea SUA este considerată „un moment unic în istorie”.
„Nu putea exista un prilej mai important pentru aceasta donaţie. SUA rămâne partenerul ferm al Republicii Moldova în combaterea acestei pandemii şi salvarea vieţilor cetăţenilor Moldovei. După cum a spus preşedintele Biden, Statele Unite se angajează să confere eforturilor internaţionale de vaccinare aceeaşi rapiditate pe care a demonstrat-o pe plan intern”, a transmis vineri Ambasada SUA din Republica Moldova.