Atena-Adriana Groza, numită guvernator al Deltei Dunării
Activista de mediu Atena-Adriana Groza a fost numită în funcția de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Susținută de USR – PLUS, Groza îi ia locul lui Ion Munteanu, ce ocupa această funcție de la sfârșitul lui 2019.
Atena-Adriana Groza este în prezent secretar general şi expert-cheie în conservarea biodiversităţii în cadrul Asociaţiei Pentru Dezvoltare Durabilă Dakia, Bucureşti, care asigură administrarea ariilor naturale protejate din Podişul Nord Dobrogean.
„Şi-a început cariera profesională în 1998, în Ministerul Mediului, unde doar după câteva luni de la angajare a reuşit să facă din România primul stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, participant la Programul LIFE al Comisiei Europene. Ulterior, a devenit responsabilă cu adoptarea acquis-ului comunitar în domeniile protecţia naturii şi organisme modificate genetic. Atena-Adriana Groza are 51 de ani şi este din Bucureşti. Deţine un master în Biologie, obţinut la Universitatea din Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Biologie din Capitală”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USR – PLUS.
„Delta primeşte o noua şansă. Niciodată in procesul de selecţie al guvernatorului Deltei Dunării nu a existat o selecţie atât de riguroasă. Lucrurile se fac cu oameni competenţi şi valori corecte. Am încredere ca in următorii ani locuitorii din Delta Dunării şi iubitorii de natură vor primi vesti excelente cu privire la acest paradis al biodiversităţii”, a afirmat vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, la momentul nominalizării.
Conform formațiunii politice, procesul de selecţie pentru funcţia de guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie şi primul pas l-a reprezentat constituirea unui Consiliu Consultativ, condus de expertul în Project Management George Leca şi format din cele mai importante organizaţii non-guvernamentale, instituţii publice, entităţi care acţionează în Deltă – asociaţii de pescari, asociaţii de protecţia mediului, colectivităţi locale.
Sarcina Consiliului a fost să definească atât noul mandat de management al ARBDD, cât şi elementele de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR PLUS.