Ungaria va organiza, până la jumătatea lui 2022, un referendum pe probleme LGBT
Ungaria plănuieşte să organizeze, până la jumătatea anului 2022, un referendum privind legislaţia care limitează unele drepturi ale comunităţii LGBTQ.
Anunțul a fost făcut de şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a lansat o acţiune juridică cu privire la măsurile care au fost incluse în amendamente la legile educaţiei şi pentru protecţia copilului.
Dacă va avea succes, Bruxelles ar putea să suspende finanţările către Ungaria cât timp restricţiile sunt menţinute.
„Pentru Ungaria, sunt mult mai multe argumente în favoarea apartenenţei la Uniunea Europeană decât împotriva acesteia. Să ne alăturăm UE a fost decizia corectă, a fost în interesul nostru naţional şi rămâne aşa”, a spus Gergely Gulyas, şeful de cabinet al lui Orban, în raportul său săptămânal.
Comisia Europeană susține că nu va interveni în metodele de elaborare a politicilor alese de statele membre, deşi a considerat drept discriminatorie legea ungară.
Măsurile, care au provocat nelinişte în cadrul comunităţii LGBT, interzic folosirea în şcoli a materialelor considerate că promovează homosexualitatea şi schimbarea genului, iar asta cu scopul declarat de a preveni abuzul asupra minorilor.
Într-un raport lansat marţi, Comisia Europeană a listat serioase îngrijorări legat de statul de drept în Polonia şi Ungaria, iar pe baza acestuia poate fi decis dacă ţările vor primi miliarde de euro ca fonduri UE pentru a sprijini revenirea după pandemie.
Orban, care se află la putere din 2010 şi va trece prin alegeri în luna aprilie a anului viitor, se portretizează ca un apărător al valorilor tradiţionale creştine împotriva liberalismului occidental. El datorează o parte din succesul electoral unor acţiuni împotriva imigraţiei, iar odată ce acel subiect a încetat să îi domine agenda, s-a concentrat pe probleme de gen şi sexualitate.