Autoarea documentului guvernamental anti – Orban și-a dat demisia din Cancelaria premierului Cîțu
Mioara Costin a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu.
Decizia a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Întrebat miercuri dacă e real sau nu documentul anti – Orban apărut în spațiul public, premierul Florin Cîțu a refuzat să spună dacă a verificat veridicitatea lui.
„Eu din funcția de premier pot să comentez doar pe documente oficiale. Un document oficial este un document care a fost înregistrat, care a fost prezentat. Niciodată un astfel de document nu a fost înregistrat, sau nu mi-a fost prezentat niciun moment. Despre documente care apar în presă sau hârtii, că nu știu dacă sunt documente, fițuici nu pot să comentez”, a declarat Cîțu.
Deși i s-a atras atenția că documentul are la proprietăți numele Mioarei Costin, consilier de stat, și pe cel al Danei Păcurar, premierul a refuzat să ofere explicații.
„Eu cred că noi înțelegem greșit semnătura electronică. În guvern noi nu avem semnătură electronică”, a mai completat premierul, refuzând să mai comenteze pe acest subiect.