Un secol de istorie: Tratatul de pace cu Puterile Asociate și Ungaria a fost încheiat la Trianon pe 26 iulie

La 26 iulie 1921, a intrat în vigoare Tratatul de pace de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Documentul consfinţea în termeni juridici, la nivel internaţional, reaşezarea graniţelor statelor din regiune după Primul Război Mondial.

Discuţiile purtate, la nivelul Conferinţei de Pace de la Paris, pentru semnarea Tratatului cu Ungaria au fost dificile, delegaţiile română şi ungară cunoscând modificări succesive determinate de evoluţia negocierilor. În urma demisiei premierului Ionel Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod a preluat frâiele guvernului de la Bucureşti şi conducerea negocierilor din partea României.

La 16 ianuarie 1920, reprezentantul delegaţiei Ungariei, contele Albert Apponyi, avea să susţină în faţa Consiliului Suprem al Conferinţei discursul care expunea conceptul ”Ungariei milenare”, potrivit volumului ”Tratatele de pace ale României” (1918-1920) (Horia Vladimir Ursu, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014). Reprezenta un fapt neuzual în practica internaţională ca pe durata Conferinţei de Pace să se dea posibilitatea reprezentantului unui stat învins să îşi expună punctul de vedere. Contele Apponyi avansase preşedintelui lucrărilor conferinţei, premierul francez Georges Clemenceau, posibilitatea desfăşurării de plebiscite în teritoriile care urmau să se desprindă de Ungaria pentru a oferi posibilitatea locuitorilor acestora să se exprime în acest sens precum şi trimiterea în zonele vizate a unor comisii aliate pentru verificarea situaţiei în urma unui an de ocupaţie.

În 20 ianuarie 1920, prim-ministrul român Alexandru Vaida-Voievod a susţinut la rândul său punctul de vedere al delegaţiei române, după ce cu o zi înainte discutase chiar cu Georges Clemenceau despre susţinerea cauzei României în cadrul Conferinţei de Pace, incluzând şi chestiunea Basarabiei. Clemenceau avea să prezideze pentru ultima dată lucrările Conferinţei de Pace, el fiind înlocuit de premierul francez Alexandre Millerand. Pe fondul retragerii sale din lumina reflectoarelor conferinţei, premierul francez Clemenceau l-a asigurat pe Alexandru Vaida-Voievod de tot sprijinul său şi al Franţei. În debutul discuţiilor, Georges Clemenceau a dat citire scrisorii preşedintelui american Woodrow Wilson care atrăgea atenţia României asupra necesităţii retragerii trupelor de pe teritoriul Ungariei în limitele stabilite în cadrul conferinţei. Poziţie similară a exprimat şi premierul britanic Lloyd George, cerând guvernului român să pună în aplicare deciziile conferinţei. Premierul român Alexandru Vaida-Voievod s-a angajat ca până la 1 martie 1920 trupele române vor fi retrase conform hotărârilor stabilite în cadrul lucrărilor, în 23 februarie 1920 anunţând Consiliul Suprem al Conferinţei că a ordonat retragerea armatei române de pe Tisa pe aliniamentul stabilit în nota din 12 octombrie 1919, ce reprezenta frontiera definitivă între România şi Ungaria, potrivit volumului ”Tratatele de pace ale României” (1918-1920).

Delegaţia română a avansat un memoriu Consiliului Suprem în care erau respinse ca nefondate cerinţele delegaţiei Ungariei de organizarea de plebiscite în teritoriile vizate a se desprinde de statul ungar, document susţinut şi de reprezentanţii statului cehoslovac şi al statului sârbo-croato-sloven şi care a fost trimis la 24 februarie 1920 preşedintelui Conferinţei Alexandre Millerand. Ambele delegaţii, română şi ungară, au articulat punctele de vedere asupra unora dintre chestiunile care urmau să fie incluse în proiectul de tratat în mai multe memorii transmise Consiliului Suprem al Conferinţei în care demontau şi argumentau faţă de viziunea celeilalte părţi.

La 3 mai 1920, delegaţia ungară primeşte varianta finală de tratat propusă de Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace, iar la 18 mai 1920 guvernul ungar transmite o notă preşedintelui Conferinţei Alexandre Millerand în care informează asupra recepţionării propunerii de tratat şi că acesta nu aduce vreo modificare faţă de observaţiile anterioare formulate de reprezentanţii guvernului Ungariei. Contele Apponyi anunţa, prin intermediul notei transmise, preşedintele Conferinţei Alexandre Millerand că acceptarea Tratatului este de competenţa guvernului său. Într-o altă notă, transmisă preşedintelui Alexandre Millerand, el îşi înaintează demisia din fruntea delegaţiei ungare, anunţând că cel desemnat să preia însărcinarea de reprezentant al guvernului ungar este secretarul general Ivan de Praznovsky, indică sursa citată.

La Bucureşti, la 13 martie 1920, pe fondul unor intense lupte politice, guvernul Alexandru Vaida-Voievod a fost înlocuit cu un guvern condus de Alexandru Averescu.

Preşedintele Conferinţei de Pace, premierul francez Alexandre Millerand, transmite secretarului delegaţiei ungare Ivan de Praznovsky că a primit scrisoarea din partea guvernului Ungariei care înştiinţa asupra faptului ”că va semna condiţiile de pace care i-au fost transmise” şi anunţa, totodată, desfăşurarea ceremoniei de semnare a Tratatului, la 4 iunie 1920, în Palatul de la Trianon.

Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

Documentul conţine 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţin la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheie cu un protocol şi o declaraţie. Primele 26 de articole cuprind Statutul Societăţii Naţiunilor, articolele 27-35 vizează frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secţiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprinde trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47, conform sursei citate.

Pentru ca documentul să intre în vigoare trebuia ratificat de toate părţile semnatare. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920. La 11-13 noiembrie 1920, Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon, instrumentele de ratificare fiind depuse, în martie 1921, la depozitarul tratatelor de pace încheiate la Conferinţa de pace de la Paris – Ministerul de Externe al Franţei. Prevederile Tratatului de la Trianon intrau în vigoare la 26 iulie 1921.