Mobilizare de forțe pentru un cioban care a sunat la 112 sub pretextul că a fost atacat de urs. În realitate, bărbatul avea doar zgârieturi și era băut
Un cioban a sunat la 112 sub pretextul că a fost atacat de un urs. A fost alarmă falsă. În realitate, bărbatul avea doar zgârieturi și era sub influența alcoolului.
Poliția și Jandarmeria l-au identificat, iar medicii de pe ambulanță i-au verificat starea de sănătate. Pentru că nu avea probleme medicale, a fost dus la stâna la care lucra.
Bărbatul s-a ales cu o amendă, pentru că a sunat fără motiv la numărul de urgență.
„În urma unui apel la 22:10, am fost alertați și ni s-a transmis că în zona Boriște – Izvoare e un cioban atacat, agresat, mușcat de urs.
Ne-am deplasat la fața locului cu echipa de prim-răspuns. Am făcut joncțiunea cu celelalte agenții în zona Izvoare și am urcat spre Vârful Igniș. Când am ajuns, omul era pe marginea drumului, susținea că a fost atacat de un urs, mușcat, că a fost agresat, că s-a apărat, că a avut un câine lângă el, dar ce am descoperit la fața locului era cu totul altceva.
Starea în care se afla nu-i permitea să fie extrem de coerent. Ca la orice apel venit prin 112, ne deplasăm și ne facem datoria.
Astfel de cazuri sunt mai rare, dar trebuie să le tratăm pe toate ca fiind adevărate. Nu ne permitem să facem supoziții, să gândim altceva decât ceea ce ni se transmite prin 112”, a spus Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș, conform Digi24.