18:45 • ACTUALITATE
Aglomerație pe Valea Prahovei. Circulația deviată de la pe sensul Brașov-Ploiești
Circulație îngreunată pe Valea Prahovei, pe sensul de la Brașov spre Ploiești. Traficul este deviat dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, din cauza aglomeraţiei, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
„În judeţul Braşov, începând cu ora 13,15, pentru a asigura fluenţa traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti”, arată Infotrafic.
Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.