Meteo: Canicula și disconfortul termic persistă până luni
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat.
Avertismentul meteo este valabil până luni și vizează 16 judeţe şi municipiul Bucureşti. De asemenea, meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben, valabilă în opt judeţe.
Conform avertizării Cod portocaliu, luni, în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade.
Se vor afla sub avertizare judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti, integral, şi parţial Tulcea, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
În regiunile sudice disconfortul termic se va menţine ridicat şi în restul săptămânii, subliniază ANM.
De asemenea, potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Se vor afla sub Cod galben judeţele Iaşi şi Vaslui integral, şi parţial Bacău, Tulcea, Constanţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.