TIFF 2021 | Filmul rusesc „The Whaler Boy” a câştigat Trofeul Transilvania
Filmul rusesc „Vânătorul de balene/ The Whaler Boy”, de Philipp Yuryev, a câştigat Trofeul Transilvania sâmbătă seară, la gala de închidere a celei de-a 20-a ediţii a TIFF.
Filmul „Otto Barbarul”, de Ruxandra Ghiţescu, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj românesc.
Juriul competiţiei oficiale a fost alcătuit din cineastul mexican Diego Arriaga, actorul, regizorul şi producătorul american Scott Coffey, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, actriţa Maria Popistaşu şi producătorul israelian Katriel Schory.
Marele câştigător a fost votat unanim şi filmul, care spune povestea unui tânăr vânător ce porneşte în căutarea unei fete pe care a văzut-o pe computerul său, a primit şi suma de 10.000 de euro.
Trofeul Transilvania a fost înmânat de balerinul Serghei Polunin, invitat special al festivalului.
Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, a fost acordat regizorului de teatru Eugen Jebeleanu pentru primul său film, „Câmp de maci”.