Imagini în detaliu din timpul exploziei unei supernove (VIDEO)
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Naţională Australiană (ANU) a surprins în premieră imagini în detaliu din timpul dispariţiei explozive a unei stele.
Potrivit Xinhua, într-un studiu recent publicat se specifică faptul că echipa de la ANU a colaborat cu Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) din Statele Unite şi cu alţi cercetători internaţionali pentru a observa primele momente ale unei supernove, în detalii fără precedent.
Echipa a descoperit că supernova a fost capturată în imagini de la început până la sfârşit, în 2017, de telescopul spaţial Kepler al NASA, care în prezent nu mai funcţionează. ‘‘Este pentru prima dată când se obţine o imagine atât de detaliată asupra unei curbe complete de răcire a şocului în orice supernovă’‘, a declarat Patrick Armstrong de la Facultatea de Astronomie şi Astrofizică din cadrul ANU, autor principal al studiului, citat într-un comunicat. ”Deoarece stadiul iniţial al unei supernove are loc atât de rapid, este foarte dificil pentru majoritatea telescoapelor să înregistreze acest fenomen”, a spus el.
”Până în prezent, datele pe care le aveam erau incomplete şi includeau doar estomparea curbei de răcire a şocului şi explozia ulterioară, dar niciodată explozia strălucitoare de lumină de la începutul supernovei”, a adăugat cercetătorul. ”Această descoperire majoră ne va oferi datele de care avem nevoie pentru a identifica alte stele care au devenit supernove, chiar şi după ce au explodat”, a precizat Armstrong, conform Agerpres.
Când o stea rămâne fără combustibil
O astfel de supernovă se produce atunci când o stea rămâne fără combustibil, la finalul ciclului de viaţă, iar nucleul său se prăbuşeşte în sine, provocând o explozie uriaşă. Pe baza acestor date, oamenii de ştiinţă au reuşit să determine faptul că steaua care a provocat supernova a fost o supergigantă galbenă de peste 100 de ori mai mare decât Soarele.
NASA a dezafectat telescopul spaţial Kepler în noiembrie 2018, după 5 ani şi jumătate de utilizare. Datele adunate de Kepler continuă să se afle la originea unor noi descoperiri astronomice, chiar dacă telescopul nu mai funcţionează de aproape doi ani. Potrivit lui Armstrong, noile telescoape vor captura, probabil, mai multe evenimente supernova în viitor. ”Pe măsură ce vor fi lansate mai multe telescoape spaţiale, probabil vom observa mai multe dintre aceste curbe de răcire”, a spus el.
”Acest lucru ne va oferi noi oportunităţi de a ne îmbunătăţi modelele şi de a înţelege supernovele şi locul din care provin elementele ce alcătuiesc lumea din jurul nostru”,