Organizația PNL Galați l-a trădat pe Orban și a trecut în tabăra lui Câțu
Una dintre primele organizații care își anunțaseră susținerea pentru actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, în obținerea unui nou mandat la congresul PNL de pe 25 septembrie, a executat o întoarcere la 180 de grade, anunțând că a fost luată decizia retragerii sprijinului pentru Orban, urmând ca la congres să îl susțină pe Florin Câțu.
Liderul PNL Galaţi, deputatul George Stângă, a anunțat, vineri, pe contul său de facebook că „pentru binele PNL” îl va susține pe actualul premier: „îl voi susţine pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani”.
Organizația PNL Galați și-a anunțat susținerea pentru Ludovic Orban încă din luna februarie, când Biroul Politic al PNL Galați votase în unanimitate o astfel de decizie. Pe data de 22 mai, în cadrul conferinţei de presă, preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, declara: „eu, personal îl susţin pe Ludovic Orban la preşedinţia partidului, la fel şi organizaţia judeţeană PNL Galaţi, care a votat în unanimitate, în luna februarie, pentru susţinerea actualului președinte al PNL”.
Pe data de 2 iulie, rezultatele alegerilor din cadrul Organizației județene a PNL Galați confirmau susținerea lui Ludovic Orban, alegerile fiind de „tabăra Orban”, condusă de George Stângă, în timp ce „tabăra Câțu”, condusă de vicepreședintele PNL Victor Dobre, a suferit o înfrângere categorică.
Surprinzător, pe data de 2 august, Stângă a convocat o nouă ședință a Biroului Politic Judeţean al PNL Galaţi cu scopul de a decide, din nou, ce candidat va susţine organizația la Congresul PNL. Rezultatul a fost anunțat astăzi: trădarea lui Orban și susținerea lui Câțu.