Vogue Scandinavia: Greta Thunberg apare în prima ediţie a revistei
Activista de mediu Greta Thunberg va apărea în prima ediţie a revistei Vogue Scandinavia. Tânăra s-a folosit de această oportunitate pentru a critica industria de „fast fashion”.
Prin industria „fast fashion” se înțelege comercializarea de produse pentru publicul larg la preţuri mici. Greta Thunberg a numit industria modei drept un imens contributor la criza climatică, conform dw.com.
„Industria modei contribuie enorm la urgenţa climatică şi ecologică, ca să nu mai vorbim de impactul său asupra nenumăraţilor muncitori şi comunităţi care sunt exploatate în întreaga lume pentru ca unii să se bucure de haine la preţuri mici, pe care mulţi le consideră de unică folosinţă”, a scris Thunberg în postarea ei pe Instagram, Twitter şi Facebook.
„Unii din industrie folosesc campanii costisitoare pentru a da impresia că sunt durabile, neutre din punct de vedere climatic şi corecte(…)Nu poţi produce modă în masă sau să consumi „sustenabil” aşa cum arată lumea azi. Acesta este unul dintre motivele pentru care e nevoie de o schimbare de sistem „, a mai scris ea.
Tânăra în vârstă de 18 ani a declarat în interviul pentru Vogue că nu şi-a cumpărat haine noi de mai mulţi ani.
„Ultima dată când mi-am cumpărat ceva nou a fost acum trei ani şi a fost la mâna a doua. Am împrumutat lucruri de la oameni pe care îi cunosc”, a spus ea.
Ea a cerut o schimbare a modului în care hainele sunt produse şi „consumate” în întreaga lume.