Ludovic Orban: Încrederea în Justiţie nu va putea fi recuperată până când cazuri ca 10 August nu îşi vor găsi vinovaţii

Publicat: 10 aug. 2021, 14:45, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
Ludovic Orban: Încrederea în Justiţie nu va putea fi recuperată până când cazuri ca 10 August nu îşi vor găsi vinovaţii
Ludovic Orban a explicat cum se calculează indicele cazurilor noi de Covid-19 la mia de locuitori

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a trei ani de la violențele din data de 10 august.  Liderul PNL a adăugat că încrederea în sistemul judiciar va putea fi recuperată pe deplin numai dacă în astfel de dosare vor fi găsiţi vinovaţii.

 „Au trecut 3 ani de la represiunea din 10 August şi încă nimeni nu a fost pedepsit pentru agresiunile împotriva celor care au manifestat paşnic. Nu pot accepta faptul că oamenii care au ieşit în stradă pentru a apăra democraţia şi statul de drept au ajuns batjocura unui regim retrograd şi toxic condus de PSD, fără ca nimeni să plătească. Nu pot uita nici faptul că unii au plătit cu viaţa pentru curajul de a protesta şi de a contesta acţiunile puterii politice, cum a fost cazul colegului nostru Ilie Gâzea. Dosarul 10 August, după cel al Revoluţiei sau al Mineriadei, arată măsura în care partea responsabilă din justiţia românească nu este capabilă să facă dreptate oamenilor care au fost victimele represiunii”, a scris Ludovic Orban, marţi pe Facebook.

„Dacă suntem cinstiţi cu noi, nu putem să nu realizăm faptul că încrederea în sistemul judiciar nu va putea fi recuperată pe deplin până când astfel de cazuri, care au fost în văzul nostru, al tuturor, nu-şi vor găsi vinovaţii. Pentru acest lucru este nevoie de voinţă reală, iar noi, la momentul preluării guvernării am făcut ce a ţinut de noi pentru a facilita ancheta prin desecretizarea raportului privind evenimentele din 10 August. Mai este necesar şi ca cei care sunt responsabili de finalizarea acestui dosar să aibă voinţa suficientă, să-şi facă treaba şi să-l ducă la capăt”, a completat Orban.