Festivalul ARTmania: Premieră pe scena din Piaţa Mare de la Sibiu
Transatlantic va cânta, pentru prima dată, pe scena din Piaţa Mare din Sibiu la a 15-a ediţie a Festivalului ARTmania care va avea loc pe 22-24 iulie 2022.
Pe lângă Transatlantic, pe scena din Piaţa Mare de la Sibiu vor mai urca, în cele trei zile ale festivalului: My Dying Bride, Testament şi The Pineapple Thief. În perioada următoare vor fi anunţate şi alte nume importante.
Abonamentele pentru ediţia aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe website-ul oficial (www.artmaniafestival.ro), ambilet.ro, eventim.ro şi iabilet.ro la preţul de 290 lei/ buc. + taxe.
Trupa Transatlantic se va afla într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent album „The Absolute Universe”, despre care autorii spun că este un concept complet nou: un dublu-album de peste 90 de minute, dar şi o variantă mai scurtă, de 60 de minute, care însă nu este doar o versiune editată a celei lungi, ci o creaţie de sine stătătoare, anunţă organizatorii.
Albumul a fost conceput într-o perioadă de cel mult două săptămâni, în 2019, când cei patru muzicieni s-au întâlnit într-un studio în Suedia şi au schiţat conţinutul, iar apoi fiecare a mers la studioul personal de acasă şi şi-a înregistrat părţile.
„Ce ne-a ieşit este, în esenţă, o operă gigantică împărţită în capitole. Compoziţia vorbeşte despre zbaterile de zi cu zi ale omului vremurilor noastre. Atingem şi subiecte politice, dar asta nu înseamnă că ne-am transformat arta în ceva politic. Pandemia prin care încă trecem joacă şi ea, evident, un rol important în povestea pe care am scris-o. Este, dacă vreţi, o frescă a nebuniei anului 2020, iar varianta „scurtă” se concentrează încă şi mai mult pe impactul virusului asupra omenirii”, povesteşte toboșarul Mike Portnoy.