Polonia: Coaliția la putere se destramă după ce premierul l-a demis din guvern pe șeful unui partid partener
Unul dintre cele trei partide din coaliţia aflată la putere în Polonia şi-a anunţat plecarea de la guvernare, după ce liderul său a fost demis din executiv de prim-ministru, relatează AFP.
„Părăsim guvernul cu capul sus, demiterea mea este sfârşitul Dreptei unite şi înseamnă destrămarea coaliţiei”, a declarat Jaroslaw Gowin, liderul partidului Acord, una dintre cele trei formaţiuni ale coaliţiei conduse de Lege şi justiţie (PiS), după ce premierul Mateusz Morawiecki l-a demis din postul său de vicepremier.
Partidul lui Jaroslaw Gowin are zece deputaţi în camera inferioară a Parlamentului şi ieşirea sa din guvern ar putea provoca pierderea majorităţii guvernamentale.
El a precizat că a aflat despre demiterea sa din presă, purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Mueller, anunţând-o în cadrul unei conferinţe de presă.
Pentru a-şi menţine majoritatea, PiS va trebui acum să poată conta pe deputaţii altor partide şi în special ai extremei drepte.
Anunţând demiterea lui Gowin, purtătorul de cuvânt al guvernului i-a reproşat acestuia că nu a făcut destul pentru a avansa lucrările privind o mare reformă economică.
Jaroslaw Gowin reproşează acestei reforme, în mare parte fiscală, că afectează în principal clasa medie.
„Am anunţat să Drepta unită nu va creşte impozitele. Totuşi, proiectul de lege fiscală recent prezentat de premierul Mateusz Morawiecki înseamnă o creştere drastică a impozitelor nu numai pentru antreprenori, ci şi pentru toate persoanelor întreprinzătoare, clasa de mijloc”, a declarat el presei.