22:34 • Business
Incendiu la o platformă cu tone de vopseluri din Timișoara. Nu s-au înregistrat victime
Pompierii au intervenit, marţi seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe platforma cu tone de vopseluri a unui operator economic din Timişoara, a anunţat ISU Timiş.
Nu au fost înregistrate persoane rănite.
ISU Timiş a fost anunţat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la un operator economic, cu degajări mari de fum. La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta la o platformă de descărcare a materialelor şi ardeau aproximativ trei tone de vopseluri, precum şi diverse materiale combustibile, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Incendiul este localizat şi se lucrează la lichidare.
ISU Timiş a alertat Detaşamentul 2 de Pompieri Timişoara şi au fost trimise la locul intervenţiei patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi un echipaj SMURD tip B.