Năstase intervine ironic în scandalul Cîțu: „PNL și USR au inventat un gen nou – „penal”
Fostul premier, Adrian Năstase, intervine și el în scandalul legat de cele două zile de închisoare petrecute de actualul prim-ministru, Florin Cîțu, în Statele Unite.
„PNL și USR au inventat un gen nou – „penal”. În noile cărți de identitate, la rubrica gen, unii ar putea trece „penal”. E vorba de o ștampilă politică – sunt conștient – cu un impact public foarte puternic”, a scris Năstase pe blogul personal.
Acesta reamintește că blocarea desemnării lui Liviu Dragnea la funcția de premier s-a făcut prin invocarea legii 90/2001. Conform acesteia, „pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare”.
În opinia lui Năstase, reținerea lui Cîțu la poliție ar fi fost confirmată ca pedeapsă penală de un judecător.
„În aceste condiții, actuala coaliție nu-și poate permite să-l susțină pe actualul premier în funcție fără să-și piardă complet credibilitatea. Același lucru este valabil pentru Iohannis. Sunt cei care au inventat sintagma „Fără penali în funcții publice”. Justiția divină intervine uneori în guvernare”, mai spune Năstase.