Poliţiştii de la Rutieră au aplicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 132 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat 7 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, în cadrul unei acţiuni în sistem integrat a Poliţiei Capitalei pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, scrie Agerpres.
Cu ocazia activităţilor de control desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatat cinci infracţiuni privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive şi două pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.
Au fost reţinute 11 permise de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cinci pentru infracţiuni la regimul rutier, zece pentru depăşirea regimului legal de viteză cu peste 50 km/h, unul pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi 19 certificate de înmatriculare pentru deficienţe tehnice constatate.
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat în sistem integrat, alături de poliţişti din cadrul IPJ Prahova, IPJ Dâmboviţa, IPJ Giurgiu şi IPJ Teleorman, pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic, combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, respectiv sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză stabilit pe sectorul de drum pe care circulă.