23:08 • ACTUALITATE
Tragedie în Parâng: Un bărbat a murit după ce a căzut din telescaun
Un bărbat a murit după ce a căzut din telescaun în staţiunea Parâng din Valea Jiului. Incidentul este cercetat de o comisie internă a Primăriei Petroşani.
Accidentul a avut loc duminică, victima fiind un bărbat de 65 de ani.
Telescaunul care pleacă din Petroşani spre staţiunea Parâng este administrat de primărie.
„Am dispus constituirea unei comisii interne care să cerceteze împrejurările în care a avut loc tragicul accident din staţiunea Parâng, unde, duminică, un bărbat a căzut din telescaun şi, din nefericire, medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa. Dorim să aflăm ce anume s-a întâmplat şi cum s-a ajuns la producerea acestei tragedii. Totodată, colaborăm îndeaproape cu organele statului, care cercetează acest grav accident”, a declarat, luni, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, conform Agerpres.