00:50 • ACTUALITATE
O bacterie foarte periculoasă a fost descoperită într-o piscină din Murighiol
Într-o piscină din Murighiol a fost descoperită bacteria Pseudomonas aeruginosa, foarte periculoasă pentru oameni și animale, deoarece este rezistentă la antibiotice.
Problemele au fost descoperite în timpul unor controale efectuate marți, de comisarii Comandamentului Delta Dunării în Murighiol.
Bacteria descoperită în apă poate provoca pneumonie și infecții ale sângelui, spun specialiștii. De aceea, activitatea piscinelor a fost oprită temporar, iar proprietarii lor au fost amendați.
„Au fost aplicate 2 amenzi contravenționale, în valoare de 35.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciilor la piscina și a utilizării toboganelor, până la remedierea deficiențelor, cu propunere de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni”, au precizat cei de la Protecția Consumatorilor, potrivit Digi24.
Controalele vor continua și în perioada următoare.