EXCLUSIV! ÎNREGISTRARE BOMBĂ: 2.000.000 de euro pentru înlăturarea unui primar PNL din Giurgiu
Campania electorală pentru alegerile locale a intrat în linie dreaptă, dar lupta politică dintre candidați pentru fotoliul de primar a devenit una încredibilă și de neimaginat în comuna giurgiuveană Putineiu.
Ziarul PUTEREA deține o înregistrare explozivă unde candidații PSD își dezvăluie metoda halucinantă prin care vor să-l debarce pe actualul primar liberal Gheorghe Breazu.
”La 1.000 de euro de vot nu mă face nimeni la vot”
Discuția explozivă a avut loc recent, iar protagoniștii acestui scenariu sunt struniți de actualul candidat PSD Biță Recman, dar mai ales de omul de afaceri Daniel Șoldea, care candidează de pe poziția a doua pe lista consilierilor PSD de la Putineiu- Giurgiu. La întâlnire a mai participat și un om de afaceri de origine arabă cu bussines-uri în zonă și încă vreo două persoane din anturajul echipei PSD. Dialogul este halucinant și de neimaginat
”Declar public acum că dau 2.000.000 de euro pe acte ca să dăm un cancer jos (nr. E vorba de primarul în funcție Gheorghe Breazu). …La 1.000 de euro de vot nu mă face nimeni la vot”, susține omul de afaceri Daniel Șoldea. Din înregistrare mai reiese faptul cum calculează cei prezenți de unde iau voturile și cam cât ar costa ca să-l debarce pe actualul primar. Ba chiar, cei prezenți avansează și o propunere inedită de candidat și anume pe nebunul satului. La finalul discuțiilor omul de afaceri care-l susține pe candidatul PSD, Biță Regman, impus de tandemul Niculae Bădălău- Marian Mina, dar care și el candidează, este foarte tranșant. ”Bani, bani,bani, asta contează! De acum încolo când aveți nevoie de bani veniți la mine, măi frate! De astazi încolo ăsta nu mai contează pentru mine. Îmi fac un hobby să-l dau jos ca primar. Dacă reușesc bine, dacă nu, nu. Dă-l în p…mea. să îi crească glicemia, să îi crească tensiune, să crape fierea în el și măi frate nu-l las. Eu nu-l las…”, este avertismentul lui Daniel Șoldea. Trebuie precizat că actualul primar Gheorghe Breazu candidează acum din partea PNL la al treilea mandat, dar al doilea mandat a fost obținut cu susținerea PSD, iar comuna Putineiu are oficial 1.822 de votanți.
Ciolacu, Stănescu și Grindeanu au garantat pentru primarul pistolar cu Maybach de la Singureni
Prin susținerea acestui candidat controversat la Primăria Putineiu pentru care, așa cum reiese din înregistrări, s-a pus în joc suma de 2..000.000 de euro, se demonstrează încă o dată că tandemul PSD care controlează județul Giurgiu de ani buni, adică Niculae Bădălău și finul său Marian Mina, promovează și susține, pe bandă rulantă, candidați ”dalmațieni”. PUTEREA a prezentat săptămâna trecută cazul primarului pistolar cu Maybach de la Singureni-Giurgiu,Marian Pătuleanu, pentru care a garantat conducerea PSD în frunte cu Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Sorin Grindeanu (vezi FOTO). Despre ”performanțele” penale ale edilul Marian Pătuleanu, PUTEREA a semnalat recent (https://www.puterea.ro/psd-fara-masca-manuta-lui-badalau-primarul-pistolar-din-singureni-mana-n-mana-cu-ciolacu-grindeanu-si-paul-stanescu/) atât episodul când își amenința angajații din primărie cu pistolul, dar și incidentul cu polițiștii de la circulație care l-au oprit pentru că circula cu viteză foarte mare.