09:35 • Internațional
Apelul Marelui Muftiu de Gaza. Ce le cere palestinienilor să facă imediat
Marele Muftiu din Gaza a făcut apel la palestinieni să se vaccineze anti-COVID-19 cât mai repede posibil, subliniind că toţi cei care întârzie să se vaccineze sunt „păcătoşi”.
Potrivit BBC, apelul survine după ce autorităţile medicale au confirmat creşterea rapidă a numărului de cazuri de COVID-19 în teritoriile ocupate palestiniene. Într-un mesaj video, Sheikh Hassan al-Laham a declarat că este păcătos cel care întârzie să se vaccineze şi este un „ucigaş înşelat” cel care se infectează cu coronavirus şi îl transmite mai departe neintenţionat.
Eforturile de încurajare a vaccinării survin după creşterea rapidă a numărului de noi cazuri de infecţie în Gaza, unde sistemul de sănătate este distrus de blocada impusă de Israel şi după ani întregi de conflict. În plus, livrările de vaccin anti-COVID-19 au fost extrem de lente.