Drulă a dat licențierea transportului feroviar pe mâna protejatului Ancăi Boagiu care a devalizat CFR SA
Prin numirile pe care le face pe zona domeniul feroviar, ministrul USR al Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, demonstrează că face jocurile băieților deștepți care au căpușat de ani buni calea ferată de la noi.
Lupul paznic la oi
La începutul acestei săptămâni, ministrul Cătălin Drulă a emis Ordinul 1060 prin care „Domnul Micu George, director al Autorității de Siguranță Froviară Română – ASFR, execută atribuțiile funcției de director al Organismului de Licențe Feroviare Român”.
Trebuie precizat că obiectul principal de activitate al Organismului de Licenţe Feroviare Român – OLFR este „acordarea licenţelor de transport feroviar conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare şi a prevederilor Directivelor europene în domeniu”.
Prin această numire e ca și cum ai pune lupul paznic la oi. După ce trenurile au deraiat și luat foc în mers iar ASFER-ul condus de George Micu n-a scos un cuvânt, acum George Micu este pus de Drulă să conducă „autoritatea responsabilă cu acordarea licențelor de transport feroviar din România”. Adică, Micu va dirija toate licențele de transport feroviar de marfă și călători, mai ales cele ale operatorilor privați.
Familia Micu, favorita lui Drulă
Despre George Micu se știe că a fost și încă mai este favoritul si protejatul fostului ministru al Transporturilor Anca Boagiu și s-a „remarcat” în anii trecuți prin devalizarea companiilor CFR Marfa și CFR SA.
Practic, după ce l-a impus la sfârșitul lunii aprilie pe fiul acestuia, Alexandru Micu, pe funcția de director comercial la Metrorex, acum Cătălin Drulă îi dă lui George Micu o sinecură extrem de importanță de la calea ferată, adică să fie jupânul licențelor de transport feroviar.
Bonusul ilegal de 60.000 de euro încasat de Micu de la CFR Marfă
Curtea de Conturi a României a constatat în 2014 că George Micu a încasat ilegal în perioada iunie 2013 – 15 ianuarie 2014, ca director general al CFR Marfă, suma de 231.644 de lei, iar ca membru CA încă vreo 37.026 de lei, adică în total 268.700 de lei, reprezentând circa 60.000 de euro.
Ulterior, acestei performanțe el a fost recompensat de către cumătrul său, George Buruiană, ajuns în acea perioadă director general al CFR Marfă, cu un post călduţ în cadrul companiei. Mai târziu, însă, ministrul PSD al Transporturilor de la acea vreme-Iulian Matache, a decis ca la conducerea AFER să fie numit interimar tocmai George Micu, omul de încredere al Ancăi Boagiu.
Tupeu de tupeu
Presa a semnalat de mai multe ori la acea vreme că George Micu, protejatul şi favoritul Ancăi Boagiu şi fost manager privat al CFR SA în mandatul de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, are un tupeu incredibil. În 2014, el a dat în judecată societatea CFR SA la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru recuperarea unor drepturi băneşti din perioada cât a fost manager general al companiei.
Practic, George Micu considera că mai are de încasat de la CFR SA suma de 101.232,05 de lei, adică circa 23.000 de euro. Ulterior, însă George Micu s-a răzgândit, și printr-un aranjament cu iz penal, a vrut să recupereze, prin instanță, de la CFR SA, nici mai mult, nici mai puțin, de 800.000 de euro.
Atunci, George Micu a dat în judecată CFR SA prin intermediul casei de avocaţi „Leaua şi asociaţii”. Adică, exact aceeaşi casă de avocaţi pe care George Micu o angajase să reprezinte compania la procesele aflate pe rolul instanţelor, deşi CFR SA avea direcţie juridică.
Mai mult, protejatul Ancăi Boagiu, îl numise când era manager privat la CFR SA, în funcţia de director juridic, pe un avocat de la „Leaua şi asociaţii”- Bogdan Albu. Practic, Micu s-a judecat cu CFR SA şi a fost reprezentat de un avocat de la „Leaua şi asociaţii”, dar fără succes, pierzând fără drept de apel procesul ca urmare a unei prestații impecabile a juriștilor de la CFR SA.