Pericolul cel mai mare în lupta cu COVID-19 este oboseala acumulată de respectarea regulilor
Europa a înregistrat progrese semnificative în lupta cu pandemia de COVID-19, dar există pericolul delăsării în perioada următoare, pe fondul oboselii oamenilor de a respecta regulile de distanțare, a declarat directorul biroului regional pentru Europa al organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Hans Kluge.
„Mulţi tineri cred că această pandemie are un risc scăzut, dar un preţ ridicat”, a spus Kluge, citat de DPA.
Declanșarea pandemiei la începutul primăverii a relevat punctele forte și pe cele slabe ale continentului, lecții pe care ar fi trebuit să le învățăm pentru a fi mai pregătiți în iarna care se apropie. Din păcate, „oboseala COVID” este un fapt, mai ales în rândul tinerilor. De aceea, vor trebui identificate soluții pentru ca participarea acestora să nu se reducă.
Soluții care ar trebui identificare alături de generația tânără. „Interacţiunea socială este atât de importantă pentru a evita singurătatea. Este un motiv important de îngrijorare pentru cei tineri”, a spus Kluge.
Acesta a avertizat că pandemia s-ar putea agrava în lunile de iarnă, deşi este optimist că se pot evita alte perioade de izolare la domiciliu întrucât ar putea fi învăţate lecţiile oferite de strategiile aplicate în trecut.
Acest lucru a fost, spre exemplu, vizibil într-o rată a mortalităţii în scădere în comparaţie cu luna februarie şi în felul în care s-a manifestat solidaritatea în societate, a spus Kluge. „În februarie, am vizat societatea, am vizat şcolile, acum vizăm virusul. Aceasta este vestea bună”, a spus Kluge.