Fenomen: Unde se desfășoară cea mai aprigă bătălie pe locurile de muncă
Tinerii din întreaga Europă sunt afectați de efectele crizei, în ceea ce privește locurile de muncă. Numai în Germania numărul persoanelor tinere fără loc de muncă ar putea ajunge la 3 milioane, potrivit analizelor.
De asemenea în Marea Britanie există avertismente că aproximativ 1 milion de persoane sub 25 de ani ar putea fi șomere până la sfârșitul anului. Problema însă e acută în Italia, după cum notează Politico. În afara crizei pandemice există o altă criză, mai subtilă, în rândul tinerilor. Ei au fost lăsați de izbeliște: și-au pierdut veniturile și, în multe cazuri, orice abilitate reală de a-și planifica viitorul. Pentru o generație care a atins maturitatea în timpul crizei financiare din 2008, criza de față reprezintă o lovitură deosebit de grea.
Nevoia de mai multă stabilitate
În Italia, jumătate din locurile de muncă distruse de actuala criză sunt deținute de persoane sub 35 de ani. Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, mai mult de una dintre șase persoane cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au încetat să mai lucreze de la începutul pandemiei. Iar cei care nu și-au pierdut slujba au văzut cum programul lor de lucru scade cu 23%, potrivit Politico. Unul dintre motivele pentru care tinerii au fost deosebit de afectați este că aproximativ 40% au lucrat în sectoare afectate pregnant de criză – cum ar fi turism sau sănătate. Aproape 77% au reușit să își păstreze locurile de muncă, dar fără a avea deplina siguranță că le vor menține. Majoritatea tinerilor, care tind să fie angajați pe contracte pe termen scurt, au rămas neprotejați.
Nu e rezultatul ghinionului
Numărul persoanelor angajate, sub 24 de ani, a scăzut cu 11% în luna mai, comparativ cu anul trecut. Prin comparație, în intervalul de vârstă 35-49, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 4%, iar pentru persoanele de peste 50 de ani, ocuparea forței de muncă a crescut cu 0,9%. Divizarea generațională este mai puternică decât în orice recesiune anterioară, potrivit lui Tito Boeri, economist italian.
Criza Italiei nu reprezintă rezultatul ghinionului, ci al alegerilor greșite făcute în ultimele decenii, care i-au forțat pe tineri la condiții de muncă precare, consideră politicianul italian Giuseppe Provenzano din Partidul Democrat. Guvernul, potrivit lui Provenzano, ar trebui să ia măsuri active pentru a face oferi tinerilor mai multă stabilitate contractuală. În special în sud, unde ratele șomajului sunt mai mari. O salvare ar putea fi, conform analiștilor italieni, finanțarea UE, destinată creșterii digitalizării și sustenabilității. Acest lucru ar putea contribui la stimularea noilor locuri de muncă pentru tineri, iar Italia trebuie să se asigure că folosește acești bani „în cel mai bun mod posibil”, după cum conchide Politico.