00:50 • ACTUALITATE
În Mamaia poți petrece la aragaz și butelie pe malul lacului
Câteva persoane și-au adus aragazul de acasă pentru a se simţi bine în aer liber, în staţiunea Mamaia. Petrecerea a fost însă întreruptă de Poliţia Locală.
Câteva persoane au confundat spaţiul verde din staţiunea Mamaia, de pe malul Lacului Siutghiol, cu propria curte şi au organizat o petrecere de zile mari, transmite Primăria Constanţa.
„Grătarele sfârâiau, băutura curgea, muzica de petrecere răsuna, de ai fi zis că e mare petrecere câmpenească”, spun reprezentanţii administraţiei locale.
Petrecăreții au fost sancţionați conform legii 61/1991, pentru că au desfăşurat activitate de picnic şi pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, dar şi pentru depozitarea unor obiecte pe spaţiul public, conform HCL 77/2021. În total, petrecăreţii au de plătit 2.800 de lei.